Hauptquelle · Mittellateinisches Wb.
clarificus
clarificus (gl-) , -a, -um . 1 adi. : a proprie i. q. collustrans , lucens, radians — hell (machend), (er)leuchtend, strahlend : Bonif. carm. app. 8,10,7 -a clarifica perfundens luce sacellum (sc. lucerna). Sedul. Scot. carm. 2,3,11 Titan, -o clarifico qui resplendebat amictu. 2,20,25 -i clarifici ... splendore iacincthi. al. b translate et in imag.: α praeclarus — herrlich : Aldh. virg. II 766 cuius (Antonii) -am clarificam ( gl- glarificam P a. corr. ) ... noscere vitam. β fort. i. q. illuminationem ferens — viell.: Erleuchtung bringend : Aldh. virg. II 1394 quatenus altithronum ... possent …